Ghid achizitie filtru cafea

Ghid achizitie filtru cafea

Un filtru cafea este una dintre cele mai simple metode de a-ţi prepara cafeaua în fiecare zi. În funcţie de bugetul pe care ţi l-ai stabilit şi de caracteristicile pe care ţi le doreşti de la aparatul de cafea îţi vei putea achiziţiona un model clasic sau unul cu multiple îmbunătăţiri.

Desigur, cumpărarea unui model de la un brand recunoscut la nivel internaţional va reprezenta o investiţie de succes.

Atunci când mizezi pe o cafetieră cu un nivel ridicat de opţiuni nu doar că vei beneficia de un filtru cafea performant, ci vei realiza şi o investiţie pe termen lung. Un astfel de aparat de cafea te va scuti de achiziţionarea altui produs pentru o lungă perioadă de timp. Toate acestea, graţie prezenţei unor extra-opţiuni şi a calităţii elementelor componente.

Încă de la apariţia sa la începutul anilor ’70, cafetiera s-a dovedit a fi un instrument foarte preţios pentru iubitorii de kfea. Chiar dacă nu se poate compara în ceea ce priveşte calitatea cu un expresor cafea boabe, un filtru cafea îşi are, cu certitudine, avantajele sale. De-a lungul acestui ghid de achiziţie vom încerca să bifăm toate caracteristicile pe care trebuie să ţi le ofere un filtru cafea.

De ce sa cumpar un filtru de cafea

De ce să cumpăr un filtru cafea?

Dacă bugetul tău este limitat şi totuşi îţi doreşti să achiziţionezi un filtru cafea, fiindcă nu-ţi permiţi un expresor de la Saeco sau un espressor Delonghi, te vom ajuta să-l alegi pe cel mai bun.

Atunci când îţi vei cumpăra un filtru cafea trebuie să ai în vedere următoarele beneficii:

  • check-square-o
    Cel mai simplu sistem de preparare a unei cafele;
  • check-square-o
    Procedură rapidă de pregătire a cafelei;
  • check-square-o
    Cantitate mare de cafea preparată în cea mai scurtă perioadă de timp;
  • check-square-o
    Utilizează o cantitate prederminata de apă şi cafea;
  • check-square-o
    Curăţare rapidă prin eliminarea filtrului (în cazul celor cu filtre cafea) sau prin spălare (cele cu filtru permanent);
  • check-square-o
    Preţ foarte scăzut faţă de un espressor cafea

Ceea ce recomandă achiziţionarea unui filtru cafea este simplitatea, rapiditatea şi posibilitatea de a controla procesul de preparare al cafelei. Nu există riscuri ca în cazul pregătirii cafelei la ibric, dar nici atât de multe extra-opţiuni ca în cazul cafelei pregătite la un espressor automat.

Evoluţia tehnologică a permis conceperea unor cafetiere din ce în ce mai performanţe, printre acestea remarcându-se cele produse de branduri de renume în materie de espressoare, aşa cum este Philips Saeco sau Delonghi. Acestora li s-au adăugat branduri care au făcut din filtrele de cafea un sector în care excelează în permanenţă, aşa cum sunt Bosch, Zass, Heinner sau Tefal.

Astăzi îţi poţi alege atât un filtru cafea simplu, cât şi unul cu afişaj digital, care o să-ţi ofere multiple avantaje pe termen lung. Graţie prezenţei unor astfel de branduri pe piaţa filtrelor de cafea, acest accesoriu de preparare al cafelei nu mai este o biată Cenuşăreasă. Acum, o cafetieră performantă poatre rivaliza cu un espressor de cafea de nivel mediu, acesta fiind una dintre aspectele pe care le vom prezenta în acest ghid.

Kenwood Kmix COX750BK

Un filtru cafea performant sau un espressor cafea ieftin?

Despre filtrele de cafea s-a spus că nu beneficiază de posibilitatea de a fierbe cafeaua la temperatura optimă (între 85-92 grade). În plus, aceasta nu-ţi oferă posibilitatea de a selecta intesitatea cafelei, nici pe cea de a-i pune în valoare aroma. Desigur, despre extra-opţiuni, asemenea sistemului de anti-picurare, oprirea automată şi alte asemenea minunăţii pe care ţi le oferă un expresor de cafea nici că poate fi vorba.

Cu toate acestea, un filtru cafea performant, aşa cum este cafetiera Kenwood Kmix COX750BK demontează instant aceste mituri. Acest filtru cafea îţi oferă nu doar funcţii precum anti-picurare, oprire automată, selector de aromă, plită încălzită, dar şi posibilitatea de a pregăti până la 6 ceşti de kfea (rezervorulare 0,750 litri) de o calitate incontestabilă. Calitate şi avantaje comparabile cu ale unui expresor cafea Saeco din clasa medie.

Aşa că, atunci când bugetul îţi permite (preţul unui filtru cafea performant este cuprins între 400 şi 700 Ron) optează pentru o cafetieră în dauna unui espressor de calitate inferioară (al cărui preţ este cuprins între 350 şi 650 Ron). Cafeaua preparată cu un astfel de filtru cafea va fi de “n” ori mai gustoasă, savuroasă şi o să te poţi bucura mereu de ea alături de prietenii tăi (poţi pregăti 6 ceşti în loc de una, cât se poate la un espresor).

Care sunt caracteristicile necesare unui filtru cafea?

Un filtru cafea este o opţiune accesibilă oricărui buzunar, de aceea în peste 65% dintre locuinţele lumii se găseşte un astfel de accesoriu de preparare a cafelei. Pentru a realiza o investiţie reuşită, iată care sunt trăsăturile de care trebuie să ţii cont atunci când îţi alegi un filtru cafea:

  • check-square-o
    Cantitatea de cafea care poate fi pregătită;
  • check-square-o
    Calitatea cafelei care se poate prepara cu un filtru cafea;
  • check-square-o
    Prezenţa unui sistem de protejare anti-picurare;
  • check-square-o
    Posibilitatea de menţinere a temperaturii cafelei la o valoare constantă pentru o perioadă de timp;
  • check-square-o
    Prezenţa unor funcţii de programare, oprire automată şi stand-by;
  • check-square-o
    Calitatea elementelor componente şi rezistenţă în timp.


Îţi doreşti toate aceste caracteristici reunite într-un singur filtru de cafea?

Iată un produs care o să te mulţumească în totalitate: Tefal Express cu timer CM392811. Poţi pregăti până la 15 ceşti de cafea, poţi programa cafetiera să înceapă pregătirea cafelei la o anumită oră şi îţi poţi selecta şi aroma. În plus, te poţi baza pe o putere de 1200W, un sistem performant de programare cu afişaj digital, menţinerea caldă a cafelei şi o mulţime de extra-opţiuni încântătoare.

Tefal Express cu timer CM39281

Cum evaluez un filtru cafea înainte de a-l cumpăra?

Dacă ţi-ai stabilit deja un buget pe care să-l aloci achiziţionării unei astfel de cafetiere, examinează doar categoria de produse care se încadrează în acest buget. Dacă îţi doreşti ceva mult mai performant şi eşti dispus/ă să plăteşti puţin mai mult, atunci extinde-ţi căutările. Ţine minte că este esenţial ca un filtru cafea să beneficieze de următoarele elemente:

1.  Rezervorul filtrului de cafea

Capacitatea acestuia determină numărul de ceşti de cafea pe care îl poţi pregăti la o singură alimentare. În general sunt preferate acele aparate de cafea care au un rezervor de peste 1 litru (aproximativ 10 ceşti de cafea). Un filtru cafea nu trebuie să depăşească volumul de 1,2-1,3 litri (maxim 15 ceşti de cafea) decât dacă îl foloseşti în scopuri profesionale (la birou, întâlniri de afaceri, etc.).

Foarte importantă este prezenţa indicatorului de apă pe rezervor. În acest mod vei ştii întotdeauna care este nivelul apei şi vei putea să stabileşti cât de puternică va fi intensitatea cafelei preparate.

Iată două exemple elocvente în acest sens:

  • long-arrow-right
    Filtru cafea Bosch TKA6A041 care se remarcă printr-un rezervor de 1, 2 litri, o putere de 1200W, sisteme anti-picurare, indicator de apă , oprire automată şi funcţie de selectare a aromei.
  • long-arrow-right
    Cafetiera Philips HD7459/20 este un filtru cafea performant, care-ţi oferă un rezervor cu o capacitate de 1,2 litri (aproximativ 10-12 ceşti de cafea) şi are numeroase funcţii, printre care se numără timer-ul şi indicator gradaţie pentru apă.

Oricare dintre aceste două filtre de cafea îţi vor oferi un maxim de satisfacţii, pentru un preţ foarte accesibil.

2.  Filtrul de la cafetieră

Poţi alege întrun un filtru cafea care se utilizeze filtre de hârtie de unică folosinţă sau o cafetieră cu un filtru permanent (plastic sau material metalic). Fiecare dintre aceste aparate de cafea prezintă avantaje şi dezavantaje, dar îţi recomand să alegi un produs care să folosească un filtru permanent (chiar dacă trebuie curăţat după fiecare folosire).

Iată nişte aparate pentru cafea care satisfac această caracteristică:

  • long-arrow-right
    DeLonghi ICM 2.1.B beneficiază de un filtru constant care este confecţionat din nailon de cea mai bună calitate. În plus, vei putea pregăti până la 10 ceşti de cafea foarte aromată (capacitate rezervor 1,5 litri) şi te vei bucura de un sistem anti-picurare şi de gradaţie pentru apă.
  • long-arrow-right
    Tefal Subito CM360812 este o cafetieră cu filtru cafea permanent, cu o capcitate a rezervorului de 1,25 litri (maxim 15 ceşti de cafea) şi numeroase alte extra-opţiuni, precum sistemul anti-picurare.

3.  Picuratorul filtrului de cafea

Este un element foarte important pentru cafetiera ta, dat fiind faptul că un picurator tip duş este mai avatajos decât unul cu o singură duză. Pentru a obţine dispersia maximă de apă peste cafeaua măcinată din filtru este necesar ca picuratorul să acopere întreaga zonă, nu doar partea centrală. Pentru a te bucura de acest avantaj şi de multe altele (curăţare automată a depunerilor de calciu – Easy Descale 3, opţiunea de intensitate a cafelei Aroma + şi funcţia de oprire automată), acest filtru cafea Bosch TKA6A041 este cea mai bună alegere.

4.  Sistemul anti-picurare

Este unul dintre elementele care asigura păstrarea cafelei în compartimentul de preparare şi nu-i permite să se scurgă atunci când este îndepărtată cana filtru cafea. Chiar dacă pare a fi un element care nu poate lipsi de la nicio cafetieră, pentru a te asigura că este acolo, verifică!

5.  Plita de încălzire

Este o parte componentă care nu trebuie să lipsească din cadrul filtrului de cafea. Este esenţial prin prisma faptului că asigura păstrarea cafelei la o tempratura constantă până când este consumată.

6.  Timer-ul

Una dintre funcţiile care se regăsesc la cafetierele performate. Acest element îţi permite programarea pornirii maşinii de cafea la o anumită oră şi prepararea cafelei. Este foarte benefică pentru cei cărora le place să lenevească mai mult în pat şi doresc să deguste cafeaua imediat ce s-au trezit.

Iată o cafetieră care se încadrează în această cerinţă:

  • long-arrow-right
    Russell Hobbs 20680-56 Buckingham - este un filtru cafea foarte eficient, care-ţi permite programarea pentru o perioadă de 24 de ore. Are un rezervor cu o capacitate de 1,2 litri (10 ceşti de cafea), picurator tip dus, plită încălzită, sistem anti-picurare, funcţie de oprire automată, indicator gradaţie apă, precum şi multe alte extra-opţiuni care merită studiate.

7.  Funcţia de oprire automată

Este una dintre caracteristicile care trebuie să se regăsească într-un filtru cafea performant. Ajută nu doar la economisirea energiei electrice, ci şi la protejarea aparatului împotriva folosirii inutile şi care ar conduce la uzarea pieselor. Toate filtrele de cafea performante sunt dotate cu acest sistem, aşa că îl vei găsi la oricare dintre exemplele mai sus menţionate.

4.  Calitatea pieselor din care este confecţionat un filtru cafea

Rezistenţa în timp, fiabilitatea, obţinerea unui nivel constant de performanţe şi garanţia unei investiţii pe termen lung sunt date de către piesele din care este conceput filtrul de cafea. Dacă în cazul unui expresor cafea o mare parte dintre piese sunt confecţionate din material de calitate superioară (inox, sticlă şi platic tare), în cazul cafetierelor, materialele sunt preponderent din plastic.

Pentru a beneficia de un produs 100% fiabil şi rezistent în timp îţi recomand un filtru cafea care să fie realizat din aluminiu, inox şi care să aibă o plită de încălzire din material ceramic. De asemenea, cana filtru cafea trebuie să fie realizată dintr-o sticlă cu un grad ridicat de rezistenţă.

Iată cum trebuie să arate un astfel de filtru cafea:

  • long-arrow-right
    Russell Hobbs Jewels Moonstone Grey 21792-56 este un model cu afişaj digital, multiple funcţii de preparare a cafelei şi extra-opţiuni. Capacitatea rezervorului este de 1,8 litri, cana filtru cafea are o capacitate de 12 ceşti, puterea este de 1050 W, are funcţie de programare, selector de aromă şi indicator de apă, printre multe altele. Iar ceea ce este mai important este carcasa din oţel inoxidabil, care îi asigură o rezistenţă sporită în timp.

Reuşeşte un filtru cafea performant să elimine toate dezavantajele unei cafetiere obişnuite?


O cafetieră obişnuită este limitată în ceea ce poate realiza atunci când este vorba despre prepararea unei cafele.

Iată câteva dintre dezavantajele unui filtru cafea normal:

  • exclamation-circle
    Imposibilitatea de a genera temperatura optimă de fierbere a cafelei (între 85-92 grade);
  • exclamation-circle
    Randament scăzut raportat la cantitatea de apă şi cafea folosite;
  • exclamation-circle
    Cafeaua îşi pierde mare parte din proprietăţi, iar intensitatea şi aroma nu mai sunt aceleaşi;
  • exclamation-circle
    Picuratorul nu este eficient şi fluxul de apă se concentraza în mod exclusiv pe zona centrală a filtrului.

Toate aceste impedimente sunt date uitării graţie oricărui filtru cafea performant. Acesta nu doar că-ţi oferă posibilitatea de a pregăti o cafea gustoasă, dar o poţi pregăti şi la ce oră îţi doreşti. Toate aceste îmbunătăţiri oferite de către noile aparate de cafea ajută la pregătirea unei cafele delicioase.

Există limitări pentru un filtru cafea performant?

Comparativ cu ceea ce-ţi oferă un expresor de cafea, un filtru cafea poate face aproape tot ceea ce face şi acesta (până la nivelulul unui espressor de clasă medie). Un singur lucru nu poate face o cafetieră: variaţii de cafea, precum cappuccino, latte macchiato şi cafea espresso. În rest, după cum se poate observa, un filtru cafea reuşeşte obţinerea unor performanţe deosebite, comparabile cu cele ale espressoarelor de cafea din clasa medie.

Super filtru cafea şi caracteristicile acestuia

Cele mai nou lansate filtre de cafea beneficiază de super îmbunătăţiri şi caracteristici care permit pregătirea unei cafele cu un gust unic. Pentru că astfel de cafetiere oferă o gamă extinsă de beneficii preţurile acestora sunt destul de ridicate (între 400 şi 1000 Ron).

Ce îţi oferă un astfel de filtru cafea cu super îmbunătăţiri?

  • check
    Râşniţă încorporată – este un sistem foarte avantajos de a-ţi prepară propria cafea boabe şi de a o folosi proaspătă pentru pregătirea unei cafele cu un gust desăvârşit.
  • check
    Setări pentru reglarea temparaturii cafelei – în acest fel se va obţine o cafea care să reflecte exact dorinţa consumatorului.
  • check
    Funcţia de distribuire a apei din rezervor – pentru cei care preferă să consume doar o anumită cantitate de cafea. În acest mod există posibilitatea de a prepara doar o anumită cantitate de cafea şi de a utiliza doar o parte din cantitatea disponibilă în rezervor.
  • check
    Prezenţa unui filtru de dedurizare a apei folosite pentru cafea – este o opţiune foarte eficientă pentru prelungirea duratei de viaţă a aparatului de cafea. În plus, atunci când foloseşti acest filtru cafea nu va mai conta dacă utilizezi apă potabilă, fiindcă filtrul va avea grijă să-ţi furnizeze apă pură pentru cafeaua ta.

Iată unul dintre cele mai interesante astfel de cafetiere inteligente şi care ştiu cum să eficientizeze la maxim timpul şi modul de preparare al cafelei:

  • long-arrow-right
    Filtru râşniţă Russell Hobbs 22000-56 este un aparat de cafea performat care încântă prin multitudinea de opţiuni şi funcţii. Puterea sa este de 1025 W, are un rezervor cu o capacitate de 1, 25 litri (până la 12 ceşti de cafea), iar ceea ce este mai important este că beneficiază de aportul unei râşnite de cafea încorporată.

Avantajul principal al acestei râşniţe este formatul digital care îi permite programarea mai multor tipuri de râşnire. În plus, cafetiera este prevăzută cu o funcţie de menţinere a cafelei la o temperatură constantă (graţie plitei încălzită), precum şi cu o funcţie de programare a timpului de pornire a pregătirii cafelei.

Funcţia de preparare a cafelei într-un mod foarte silenţios este un alt avantaj oferit de către acest filtru cafea de calitate. Controlul cafetierei se realizează digital, această fiind una dintre cele mai performante aparate de cafea.

Garanţie filtru cafea

Este foarte important ca atunci când achiziţionezi un filtru cafea acesta să beneficieze de o garanţie cât mai extinsă. Modelul standard de garanţie se întinde pe o perioadă de 2 ani. În cazul cafetierelor emag, acesta poate fi extins pentru o perioadă similară. Foarte importantă este calitatea pieselor din care este confecţionat un filtru cafea.

Produsele care sunt realizate din materiale precum oţelul inoxidabil şi aluminiu sunt mult mai rezistente decât cele confecţionate din material plastic. Foarte importantă este şi cana filtru cafea care trebuie să fie confecţionată din sticlă groasă, care să reziste la expunerea într-un mediu cu temperaturi foarte ridicate.

Preţuri filtru cafea

Marja de preţ pentru cafetiere variază în funcţie de tipul acestora, de dotări şi brandul care le-a produs.

  • arrow-right
    Cafetierele electrice au de regulă prețuri cuprinse între 100 și 300 lei (așa cum este și cafetiera Tefal Principio CM2608);
  • arrow-right
    Cafetierele cu programare au un preţ cuprins între 600 şi 1200 Ron (aşa cum este filtru cafea Almond Cream);
  • arrow-right
    Cafetierele performante au un preţ cuprins între 150 şi 600 Ron ( aşa cum este Tefal Express cu timer CM392811);
  • arrow-right
    Caftierele obişnuite au un preţ cuprins între 40 şi 90 Ron (aşa cum este Heinner HCM-800BK).

Top 3 filtre de cafea care nu trebuie ratate

În funcţie de bugetul pe care ţi l-ai stabilit şi de caracteristicile pe care le doreşti de la filtrul de cafea, alegerea ta nu are cum să fie atât de dificilă. În cazul în care produsul pe care intenţionezi să-l achiziţionezi este unul care depăşeşte valoarea bugetului stabilit, dar oferă câteva caracteristici (dintre cele prezentate mai sus), atunci merită efortul.

Investiţia o să se amortizeze într-o perioadă foarte scurtă de timp, iar tu vei beneficia de un filtru cafea pe ale cărui servicii te vei baza pe termen îndelungat. Iată care sunt cele mai interesante filtre de cafea bazându-ne pe caracteristicile menţionate anterior:

Russell Hobbs Jewels Moonstone Grey 21792-56

Este o cafetieră digitală, îţi oferă o multitudine de avantaje şi te poţi baza pe funcţiile şi extra-opţiunile sale. Afişaj digital pe ecran tip LCD, funcţie de programare, rezervor de 1,8 litri, selector de aromă, posibilitatea de setare a gradului de tărie a aromei şi plită încălzită, toate acestea pentru un preţ cu adevărat accesibil pentru orice buzunar.

Filtru cafea Philips Daily Collection HD7470/20

Este o cafetieră excelenţă pentru cei care doresc să prepare o cantitate mare de cafea (până la 15 ceşti de cafea, rezervor cu capacitate de 1,2 litri). În plus, are oprire automată (după 30 de minute de neutilizare), indicator de apă, timer, sistem anti-picurare şi oferă posibilitatea de a spăla pisele detaşabile în maşina de spălat vase.

Iar preţul este foarte atrăgător şi pentru orice buzunar.

DeLonghi Brillante ICMJ 210.WH

Iţi oferă posibilitatea de a prepara până la 10 ceşti de cafea (rezervor de 1, 25 litri), are selector de aromă, indicator de apă, sistem de oprire automată şi funcţie de programare a momentului pregătirii cafelei (timer).

Afişajul este de tip LCD şi îţi oferă posibilitatea de selectare a nivelului de prospeţime a cafelei. Bineînţeles, preţul este excelent poziţionat în raport cu calitatea oferită.

Acum că ştii cum să alegi în mod corect un filtru cafea, care este alegerea ta?


Leave a Comment: